Sfantul Prooroc Ilie – 20 iulie

„Dintre toate divinitățile sau reprezentările din luna iulie, în Panteonul popular se detașează Sântilie (20 iulie) ca o divinitate solară, identificat cu Helois din mitologia greacă și cu Gebeleisis din cea dacică, preluând numele și data celebrării de la Sfântul Prooroc Ilie și fiind asociat în calendarul popular ciclului de zile care marcheză mijlocul vieții pastorale. Pentru că este o reprezentare solară și meteorologică, Sântilie patronează fulgerele, tunetele, el leagă și dezleagă ploile, producând chiar și incendii. Simbolurile prin care Sântilie este identificat ca un autentic zeu solar sunt multiple, noi amintim doar câteva aspecte specifice: carul solar cu roțile de foc, ca care călătorește, caii înaripați, biciul și săgețile de foc, fulgerele și trăsnetele pe care le provoacă și produce, etc.

Păstorii acordau cândva acestei zile o importanță aparte, în trecut ei rămâneau sus pe munte, neavând voie nici să privească chip de femeie, stând așa într-o totală penitență până în acestă zi, când aveau voie să coboare în mijlocul sătenilor. Cu această ocazie, păstorii aduceau în dar iubitelor sau nevestelor frumoase furci de tors, meșteșugite de ei cu multă migală în liniște codrilor.

Legat de sărbătoarea Sântiliei amintim și de vestitele nedei sântiliești, prilej și loc de confluență a populației sedentare de la munte, manifestări care au căpătat pe parcursul timpului un caracter pastoral, economic și de divertisment.” (Mihai Camilar– „Cultură și civilizație tradițională în zona Etnografică Humor”, p. 331-332)

Tot pe vremea asta se coceau și un soi de mere dulci și foarte zemoase, care nu puteau fi păstrate pentru iarnă fiind fructe de sezon, de aceea se numeau „mere sântiliești”.

În multe sate din România, mai precis în cadrul bisericilor și parohiilor, de Sfântul Ilie este hram. O sărbătoare la fel de importantă ca Paștile sau Crăciunul, hramul se pregătea minuțios. După slujba de la biserică, oamenii se întâlneau cu neamuri, primeau oaspeți care veneau cu căruțe și faitoane cu hramari, stăteau și socializau la masa încărcată cu bucate tradiționale dintre care nu lipseau „găluștele” (sarmale), răciturile, zama de găină, friptura, „plăcintele poale-n brâu”, cozonacul și „udătură” pe măsura festinului.

După amiază se făcea strânsura, unde ieșeau la joc flăcăi și fete acompaniați de lăutari. Mai recent, au reînceput să se organizee și baluri (petreceri de seară dansante).

Vă oferim și un joc pe toloacă la Sântilia, încins de un artist autentic al meleagurilor Sucevei: Călin Brăteanu.  

Etnolog,

Gabriela Teișanu