PROBAJELE – primul prag al toamnei

După Sântilie, urmează o sărbătoare deosebită în viața satului românesc: Schimbarea la Față din 6 august (povestirea biblică din Noul Testament cu minunea lui Isus de pe Muntele Taborului) sau Probajele. 

În Bucovina, aceasta este sărbătoarea apicultorilor, a „meșterilor de la știubeie”. În ajunul acestei zile care marchează sfârșitul verii, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub numele de „retezatul stupilor” sau „tunsul știubeielor”. Albina este considerată pe drept cuvânt, ținând cont de rezultatul muncii ei în folosul tuturor, o „gâză sfântă”, uciderea ei, chiar și accidental, fiind considerată un păcat care trebuie mărturisit la spovedanie. De asemenea, la casa unde se săvârșeau păcate grele sau nelegiuiri, stupii se „risipeau”, abandonați de albine sau transformate în „știubeie puturoase” pentru că harnicele zburătoare se îmbolnăveau. Apicultori nu pot fi decât oamenii curați, care trăiesc conform unui cod de legi morale și creștine în lumea satului tradițional.

De Probaje, femeile din familiile care creșteau albine, duceau la biserică ofrande de miere din prima producție, blide cu faguri, pentru binecuvântarea stupilor și a rodului lor. Se făcea milostenie cu câte puțină miere la vreun vecin bolnav, la vreun copil necăjit sau la vreo mamă care alăpta.

După calendarul popular, Probajele marcau din punct de vedere meteorologic sfârșitul verii. Începând din această zi, iarba devenea „sârmoasă”, „botoasă”, se cosea greu și nici de rumegat iarna cu gurile ostenite ale vitelor nu mai era „de haznă”. De a doua zi nici plantele medicinale nu prea mai erau de leac, nu mai purtau în ele puterea aceea din vară, când era potențată în parfumul și seva lor toată gama de proprietăți curative. Ramurile copacilor nu mai odrăsleau frunze proaspete,  iar cele mature, de un verde închis, se pregăteau să îmbătrânească lent dar implacabil. O frunză galbenă de acum nu mai miră pe nimeni, pentru că toamna adie prin vântul răcoros al dimineților și serilor, când nu mai poți sta la sfat fără o „bondicioară” sau o „flaneluță” în spate. Se „probojește” vremea și asta-i!

Astăzi încă mai poți vedea stând pe toloacă sau la porți bătrâni sfătuind despre ce ar mai fi de făcut în așteptarea ploilor, că cele de vară cu trăznete și grindină le vor lăsa locul celor mocănești și reci, de aceea și lemnele trebuie pregătite că în curând vor fi de mare folos. Se mai aude câte un oftat cu năduf și o rostire nostalgică, pentru că toamna nu este considerată un anotimp în toată legea, ci doar un bilanț al verii și o trecere spre altceva: 

„Eheeei…

Trece vara ca o pâine,

Vine iarna ca un câine…”

Etnolog, 

Gabriela Teișanu