Lupul in calendarul popular

Casian Balabașciuc vă este deja cunoscut printr-un articol precedent dar întrucât meseria d-sale este de inginer silvic, l-am rugat să ne povestească puțin despre Cricovii de vară, care se vor sărbători în curând. Informațiile au venit sub o formă mai amplă de poveste, pentru că autorul ne și mărturisește: „Am început să scriu când am văzut că lumea nu poate fi corectată prin amenzi și documente. Eu am ales calea poveștii.”  El consideră că viața huțulilor, etnie din care face parte, este strâns legată de natură (de pădure și vietățile ei), deoarece ei au viețuit și s-au stins în mijlocul naturii. 

„LUPUL ÎN CALENDARUL POPULAR

Casian Balabașciuc

Tradiţiile populare sunt legate puternic de ciclurile cosmice, fapt cu totul firesc dacă avem în vedere preocuparea permanentă a ţăranului de a-şi desfăşura munca în armonie cu mersul vremii. Lege nescrisă, legătura dintre om şi natură s-a reflectat întotdeauna în credinţele şi obiceiurile populare, împletind strâns în fuiorul existenţei vechiul şi noul, sacrul şi profanul, realitatea şi fantezia. Conştient şi impresionat de forţa naturii, nesupus detinului, dar prudent şi respectuos faţă de neprevăzutul confruntării cu mediul înconjurător, ţăranul român a transmis din generaţie în generaţie o întreagă frescă de concepte, materializată în sărbători mai mult sau mai puţin religioase, încrustate solid în calendarul anual. Chiar dacă unele dintre acestea sunt adaptate unor sărbători bisericeşti, este evident că provin din vremuri imemoriale, precreştine, modul de interpretare şi de manifestare fiind distinct.

            Interesat de istoria relaţiei dintre om şi lup, incitat de cultul multor popoare pentru această nobilă fiară, am înţeles că omul şi sălbăticiunea pot convieţui, în ciuda aparenţelor de aprigă concurenţă. Faptul că în calendarul popular există numeroase zile închinate sau legate de existenţa lupului poate fi un argument. De un real folos pentru documentare mi-a fost cartea profesorului Mihai Camilar de la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina aflat în Gura Humorului, „Răboj şi pecete magică. Un calendar popular bucovinean”.
Deşi foarte prezent în conştiinţa omului de la munte, lupul nu se află printre măştile de Anul Nou, alături de urs, capră şi cerb. Lipsa lui din alaiul pornit să colinde prin comunitate poate fi o scăpare sau poate o alterare a tradiţiei. Se presupune că în vremurile străvechi ar fi existat totuşi un cult licantropic, în cadrul căruia lupul deţinea o poziţie centrală.
              În schimb, peste an se regăsesc numeroase zile în care, într-un fel sau altul, lupul este celebrat. Astfel prima manifestare de acest gen din an este pe data de 16 ianuarie când se sărbătoreşte Sânpetrul de iarnă. Credinţa populară spune că în această zi se împarte tainul de pradă lupilor. Acela care nu respectă sărbătoarea va avea peste an pagubă în vite, va fi prigonit de duşmani sau va suferi de anumite afecţiuni. În această zi era interzis bărbaţilor să lucreze pe afară, iar femeile nu aveau voie să toarcă.
              Filipii de iarnă au fost consideraţi ocrotitori ai lupilor. Între 29 ianuarie şi 2 februarie în popor se sărbătoreau aceste spirite rele, care, printre altele, favorizau înmulţirea lupilor. În această perioadă erau interzise orice activităţi de prelucrare a unor produse animaliere ca de exemplu torsul, ţesutul, scărmănatul lânii, cojocăria sau confecţionarea opincilor. Gospodinele se îngrijeau să „lege” fălcile lupilor, prin legarea laolaltă a pieptenilor pentru lână, ca peste an să nu prade lupii din animalele gospodăriei. Tot în aceste zile se astupau cu lut găurile din vatră, ca să se astupe ochii lupilor. În unele localităţi se obişnuia să se arunce peste casă dinţii de lapte ai copiilor: „ Lupule, ia un dinte de os şi dă-mi unul de fier, ca ai tăi, pentru copilul meu”! Din punct de vedere etologic sărbătoarea Filipilor marchează sfârşitul perioadei de împerechere la lupi.
              Printre simbolurile marcate pe ouăle încondeiate de Paşti se află şi „dintele de lup” aceasta fiind singura legătură dintre sărbătoarea pascală şi animalul de pradă.
Urcatul oilor la stână, readuce în atenţia oamenilor existenţa lupului. Mulsul oilor la măsura laptelui se desfăşura iniţial pe data de 10 mai. Mai nou această manifestare sărbătorească are loc între Sf. Gheorghe şi 21 mai, după cum este de favorabilă vremea. Tradiţia susţine că cine ar fi încercat să înşele la măsura laptelui ar fi suferit mare pagubă pricinuită de lupi, astfel încât nimeni nu îndrăznea să multiplice laptele vitelor aduse la stână, îndoindu-l cu apă. Tot cu acest prilej se stropeau cu aghiazmă stâna şi coşerele, oile şi câinii, ca să fie păzite de prădătoarele sălbatice.
              Pe data de 29 iunie se sărbătoreşte Sf Petru şi Pavel. Primul este considerat patron şi protector al lupilor. De aceea în comunităţile rurale se respecta cu străşnicie postulpremergător sărbătorii, ca lupii să nu sfâşâie din oi.
              Cricovii de vară sunt nişte forţe malefice care aduc fiarele pădurii la turme. Erau serbaţi în zilele de 15-17 iulie, când niciun gospodar nu avea voie să lucreze.
              În septembrie, pe data de 24 a lunii, se desprinde sărbătoarea Teclelor. Lupii vin la stână şi sfârtecă berbecii celor care lucrează în această zi. Trei zile nu se îngăduie a se măcina la moară, a se coase, a se prelucra piei sau a se folosi unelte ascuţite cum sunt colţii lupilor.
Pe 18 octombrie se sărbătorea Lucinul, ziua lupului. În această zi nu se scotea cenuşa din vatră, ca lupii să nu afle în ea cărbuni aprinşi, care ar fi avut darul să-i facă mai fecunzi. Nu se pronunţa numele sălbăticiunii, cei care aduceau vorba despre ea fiind obligaţi să folosească un alt termen pentru a o denumi, ca de exemplu „cumătrul”, „dihania”, „colţosul”, „surul”,etc.
              În ziua Lucinului se obişnuia să se boteze copii bolnavi cu numele de „Lupu”, pentru a scăpa de boală şi a se afla sub protecţia puterii magice a sălbăticiunii.
              Între 14 şi 21 noiembrie se ţineau Filipii de toamnă. Aceştia erau imaginaţi ca nişte făpturi cu trup de om şi cap de lup, care îngrijeau de haitele de lupi. Erau celebraţi pentru a apăra gospodăria şi casa de atacul fiarelor. Cei ai casei nu aveau voie să desfăşoare activităţi precum torsul, râşnitul, cusutul cu aţă roşie sau pieptănatul lânii.
                Sfântul Andrei, serbat la 30 noiembrie, este considerat, de asemenea, protector şi patron al lupilor. În noaptea de Sf. Andrei lumea este bântuită de strigoi şi forţe ale întunericului, dar şi de haitele de lupi pornite la prădat. În această noapte haitele se întâlneau cu sfântul pentru a stabili ce aveau voie să prade în anul următor, ce victime aveau să facă.
În calendarul popular se află numeroase zile închinate diverselor forţe ale naturii, pe care omul cu neputinţele sale, cu greu le poate înfunta. Apa, focul, seceta, trăsnetul sunt doar câteva dintre cele cărora tradiţia le-a dedicat zile în care să fie celebrate, pentru a le îmbuna. Considerate în unele cazuri ca sărbători păgâne şi condamnate de biserică, acestea totuşi s-au păstrat în conştiinţa săteanului. Faptul că, alături de aceste forţe ale naturii, lupul se regăseşte serbat în numeroase zile de peste an dezvăluie dimensiunea pe care o are în conştiinţa umană şi totodată respectul cu care este privit, ca prădător. Cu siguranţă între filele colbuite ale istoriei au rămas uitate multe alte obiceiuri şi credinţe populare referitoare nu numai la lup, ci şi la alte fiare ale pădurii, cu care omul a intrat în contact. Timpul rămâne totuşi fiara cea mai primejdioasă, căreia nimeni nu s-a gândit încă să-i închine măcar o zi de sărbătoare.”

(Etnolog, Gabriela Teișanu)