Jertfă și împlinire – destinul unui neam frumos și încercat
Astăzi se împlinesc 100 de ani de la Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920), prin care Ardealul și alte câteva regiuni ajung acasă, în locul binemeritat și niciodată părăsit în fapt: teritoriul României. Dincolo de acțiuni nostalgice ale unor conaționali ai noștri și regrete ale unor vecini privind pierderea unor teritorii anexate prin ocupația Imperiului Austro-Ungar, nouă românilor ne rămâne responsabilitatea de a rămâne senini și fermi în demnitatea de trăi frumos pe aceste meleaguri, în deplină armonie cu toți frații născuți pe acest pământ, indiferent de etnie. Trebuie să facem un titlu de noblețe din atitudinea fiecăruia dintre noi de a consuma energiile în cel mai productiv și constructiv mod cu putință, în spiritul păstrării identității naționale și a dragostei față de țară și neam.
Acum, când respirăm și scriem/citim aceste slove, undeva în lume se mută niște granițe. Nimeni dintre cetățenii acelor state, dintre cei mulți și truditori, nu este întrebat dacă aprobă sau denunță acest fapt. Conform spuselor Cronicarului de acum câteva veacuri, „Nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub cârma vremii” (Miron Costin – De neamul moldovenilor”). Dar indiferent câte granițe vremelnice și frontiere teritoriale se vor trasa, există ceva în ființa omului, ce nu poate fi schimbat sau negociat: glasul sângelui, ADN-ul, amprenta etnică și genetică a neamului din care te tragi! De aceea trebuie să-i înțelegem și pe cei de lângă noi, care, deși respectă legile țării în care trăiesc, nu se pot dezice de limba învățată de la mama și de obiceiurile străbunilor neamului lor.
Suntem uimitor de frumoși în această diversitate etnică și confesională, iar Bucovina – ținut istoric cu douăsprezece etnii trăitoare în bună-pace împreună, poate fi un exemplu pentru orice regiune din Europa, în acest sens. Nici nu putem să fim altfel noi, românii, pentru că mereu am fost la confluența unor temute imperii și am reprezentat miza importantă a unor mari interese străine.
În spiritul celor spuse mai sus, printr-o coincidență sau grație unui destin implacabil, D-na Elena Nandriș, primar al comunei cu cea mai numeroasă comunitate de români din Bucovina Pierdută – aflată acum pe teritoriul Ucrainei, ne anunță cu durere că Aurora Bujeniță, supraviețuitoare a deportării din Siberia, a plecat să se întâlnească cu neamurile ei bune, bucovinenii care au murit împrăștiați și nimiciți în ținuturi de gheață, de unde prea puțini s-au mai întors înapoi.
Se mută în stele, cu amintiri dureroase, vise neîmplinite și lacrimi, din ce în ce mai mulți români care au supraviețuit unor atrocități de neimaginat. Acolo, sus, în satele cerești din suburbiile Raiului, vor fi fiind deja comunități întregi de bucovineni, dobrogeni, ardeleni, moldoveni care, deși au fost răstigniți de asupritori, au rămas verticali, credincioși neamului și patriei. Sufletele lor și moștenirea lăsată, creează o coloană infinită, ca un catarg etern al neamului românesc.
Cu cântecele de acasă murmurate de buze însetate și înfometate, cu povești niciodată spuse ci doar șoptite în Siberii nesfârșite, cu rugăciuni și litanii care îi învăluiau duios, încălzindu-le trupurile împuținate de chin, românii noștri duc de secole mărturie înaintea Divanului Celui Drept, că nicicând nu s-au dezis de credința strămoșească, dragostea de neam și de glie. Continuă să se adune pe pajiști verzi și luminoase în Lumea Fără Dor, înșirați cuminte într-un fir care ne leagă indisolubil de Divinitate.
Câți dintre noi suntem vrednici de moștenirea aceasta, de zestrea pe care înaintașii ne-au lăsat-o să o păstrăm și să o perpetuăm prin urmașii noștri? Nimic nu va putea să răscumpere vreodată rătăcirea noastră și trădarea intereselor de neam și țară.
De aceea, să fii ROMÂN este o datorie, nu o opțiune!!!
Etnolog,
Gabriela Teișanu
