Type to search

Monden Noua generatie Stiri

Interviu de vacanță cu Maria Beatrice Bândoiu

Distribuie pe Social Media:
  •  
  •  
  •  
  •  
  1. Autoportret
    Mi-a fost greu să aleg cum să mă descriu, pentru că personaliatea oricarui om are o multitudine de fațete in funcție de context. Prima dată când am auzit teoria conform căreia fiecare persoană are mai multe identități, m-am revoltat. M-am gândit instantaneu la oamenii ipocriți, cu mai multe fețe. Eu mă consider o persoană transparentă, directă și onestă și-atunci mi-am zis că nu mi se potrivește treaba asta cu identitățile multiple. Ca de fiecare dată când mă impotrivesc unei idei atunci când este proaspătă in mintea mea, după ce a mai trecut timp și am reflectat, mi-am dat seama că aceasta e perfect adevarată. Intr-un fel sunt atunci când sunt pe scenă intr-un concert important, in altul când sunt la o terasa cu prietenii, alta când merg la teatru, alta când sunt cu familia mea și așa mai departe. Si-atunci despre care “Eu” să vorbesc?
    Daca ar fi să mă opresc asupra aspectelor personalității mele prezente in orice ocazie, pe primul loc ar fi pasiunea pentru muzică. Mă insoteste de când pot sa imi amintesc si este printre putinele “lucruri” de care nu m-as putea lipsi. Nevoia mea pentru muzică, pentru a o asculta si mai ales pentru a o cânta, este de-a dreptul organică. În primul rând, cânt pentru mine, pentru că așa simt și doar așa pot să functionez…cântând. Că le place și altora și doresc să mă asculte, e un plus. Apoi, sunt mereu sinceră, deși uneori este in defavoarea mea, vorbesc mult, imi place să socializez, sunt extrovertită. Unii mă consideră și amuzantă. Caut să fiu in armonie cu mine și să trăiesc intr-un mediu armonios, atât in intimitatea mea, cu prietenii si apropiatii mei, cat si in ceea ce priveste activitatea mea profesională. Mă intereseaza să învăț cât mai multe, să fiu cât mai bună in tot ceea ce fac si ma straduiesc sa fiu deasupra lucrurilor materiale si/sau superficiale. Cred ca lucrul care merita cel mai mare efort din partea mea este sa scot la suprafata Eul meu autentic. Adica sa devin mai buna varianta a mea din punct de vedere uman, spiritual.
    În timpul liber îmi place să citesc, să văd filme, să merg la teatru, să ascult muzică si să dansez, să petrec timp in aer liber cu oamenii pe care i-am strâns în jurul meu și pe prietenia și sprijinul cărora contez necondiționat.
  2. ‘’Cireașa de pe tort’’
    După mine, termenul “glorie” e menit să stârnească vanități. În plus, gloria, succesul, popularitatea, etc, sunt toate relative. Depinde foarte mult la cine si ce se raporteaza fiecare. Momentele mele de glorie coincid cu acelea de reușită, cu acelea în care am fost multumită de mine. Sunt mai multe vârfuri, mai multe momente din viața mea in care m-am autodepășit. N-aș putea să aleg unul și să il pun in vârful piramidei. Evoluția mea pe scena Festivalului Mamaia și câștigarea premiului I, admiterea la Conservator și absolvirea acestuia, realizarea primului meu album discografic, fiecare apariție în concerte importante. Astea sunt genul meu de momente de “glorie”.
  3. ‘’Pastila de râs’’
    Sunt multe moment de râs pentru că sunt campioană la gafe. În primul rând cele legate de versuri, pe care le incurc in spectacole destul de importante. Aș exemplifica, dacă imi permiți 😀 :Un moment haios a fost când am uitat complet un vers din propriul meu cântec care urma după :’’…și strânsă-n brațe cu foc”. M-am concentrat pe finalul de vers, care să rimeze cu foc, asa că am bâlbâit ceva neinteligibil până la ultimul cuvânt pe care l-am spus clar si răspicat și care a fost… SMOC!!! Asta mi-a venit și imediat ce l-am rostit au izbucnit in râs dirijorul si vreo 8-10 colegi care erau cu mine pe scenă. A urmat greul pentrul că, și mie imi venea sa râd, și mai aveam sa cânt un refren de două ori până la momentul de respiro reprezentat de ritornelă. Și-au mai fost destule, dar au importanța lor în a face toată munca mult mai relaxantă și cu o energie mai bună.
  4. Personajul-cheie
    Personajul care a crezut in tot timpul cel mai mult in mine și care m-a ajutat neobosit si mereu inspirat este mama mea. Ea este cea care mi-a insuflat mereu curaj, m-a sprijinit in tot ceea ce am vrut să fac, m-a sfatuit si de multe ori ea a fost motorul care m-a facut să acționez, pentru că de multe ori sunt delăsătoare. Tot ea este și cea care a fost prezentă când am avut eșecuri, căderi și când m-am simțit lipsită de inițiativă și de putere.
    Reprezintă modelul puternic și plin de noblețe sufletească, al femeii care îmi doresc să devin.
  5. ‘’Călcâiul lui Ahile’’
    Sunt mai multe decât mi-aș fi dorit, dar suntem suma bunelor și relelor din viața noastră. Nu cred că putem fi doar buni sau doar răi. Însă, esențialul este să dorim să tindem spre bine, iar eu încerc asta constant.
    Cred totuși că dacă aș face un top al slăbiciunilor mele, lipsa de incredere in forțele proprii, echivalentă cu o veșnică nemulțumire de sine, este cea care mă trage cel mai tare înapoi. Însă, în același timp este și ceea ce mă face să îmi doresc tot mai mult din punct de vedere al calității, și mai puțin al cantității.
    P.S. Mulțumesc mult pentru o propunere de interviu inedit, interesant și unul din puținele care m-au făcut să gândesc si să fac introspective la ceas de seară! La mai multe!
                                    
 Maria Beatrice Bândoiu se trage din Târgu Jiu,  dintr-un regat al vocilor cristaline numit 𝘎𝘰𝘳𝘫𝘦𝘯𝘪𝘢 în care ea, purtând marama fină din borangic subțire pe cap, strălucește înaintea generației tinere. 

Prin vocea curată, ca prin oglindă, Beatrice Bândoiu iși dezvăluie o fire puternică, hotărâtă și implicată atunci când munca trebuie susținută, dar și plină de umor calitativ atunci când contextul îi conține pe prietenii săi sinceri.
Am ascultat-o cu mare bucurie într-un spectacol la Suceava, alături de Orchestra ‘’Lăutarii’’, din Chișinău, anul trecut, impresionând publicul prin puterea magică a cântecului bine interpretat, care pătrunde pe ușa sufletului, fără să bată la ea, invadând ca o mireasmă până în cele mai ascunse unghere. Apoi, discutând cu Beatrice, mi-a confirmat că așa își gândește ea fiecare pas, pe drumul cântecului: sigur, responsabil, înaintând mai degrabă spre performanța dezirabilă decât spre aplauzele multe.

Articol realizat de Adelina Fulga

Etichete:

Lasa un comentariu