GLASUL DIASPOREI cu Antonina Rusu

“Faţă de ROMANIA simt un foc mare in piept! Părinţii mei spuneau că nici in somn nu uită de România…iar pasiunea pentru ARTA POPULARA m-a ajutat să depăşesc tristeţea şi durerile sufleteşti.” 

R.M. – Mi-am propus să vă scriem in această rubrică despre persoane care au trăit sau trăiesc in străinătate, departe de Carpaţi si de Dunăre, departe de patria mamă. 

Astăzi ne intalnim cu doamna Antonina Rusu – meşter popular, care trăieşte in Republica Moldova. 

Să incepem cu inceputul, doamna Antonina… Ce ne povestiţi?

A.R. – Numaidecât! Provin dintr-o familie de ţărani din nordul Moldovei cu şapte copii, eu fiind mezina. In perioada in care m-am născut eu, erau vremuri grele. Basarabia a fost ocupată de ruşi, iar ţăranilor li s-a luat pământul şi tot ce aveau, fiind obligaţi să lucreze in colhoz aproape pe degeaba.

Imi amintesc că toţi fraţii şi surorile mele au absolvit şcoala medie şi au plecat la facultăţi pentru că invăţau bine, iar părinţii mei şi-au dorit mult ca noi să studiem, să mergem la şcoală mai departe şi să nu rămânem la colhoz.

R.M. – Si Dumneavoastră?

A.R. – Pe atunci eu aveam doar 6 ani şi eram cu părinţii. Am invăţat la şcoala din sat şi eram foarte apropiată de ei. Nu indrăzneam să doresc ceva pentru mine căci ei trebuiau să-i ajute pe fraţii mei plecaţi. Peste ani, cand au inceput să lucreze, mă ajutau ei pe mine. Eu am crescut cu dorul de fraţi şi surori. 

Părinţii mei se ocupau de mica noastră gospodărie, iar mama se ocupa pe timp de iarnă cu ţesutul, torsul lanii, cânepii şi alte indeletniciri. Imi amintesc că după şcoală imi făceam temele, iar apoi o ajutam pe mama la brodat, cusut in cruciuliţe…După clasa a-5-a am invăţat să torc, să urzesc şi să impletesc.

R.M. – Să inteleg că de mică aţi avut pasiune pentru lucrul manual?

A.R. – Adevărat, din acea perioadă am indrăgit mult lucrările de arta populară. Mama mea ştia să armonizeze culorile şi imi spunea ce culori să folosesc in ornamentele pe care le alegeam. După aceea, când veneam acasă in vacanţă ca studentă, ajutam părinţii la treburi şi mai ales pe mama la ţesut şi brodat. Mama işi dorea mult să-mi cos o cămaşă populară şi gândea să-mi cumpere una de la Cernăuţi. Dar n-a fost nevoie pentru că intre timp, plecată pentru un stagiu de două luni la Moscova, am găsit o carte scrisă in româneşte cu motive populare. Bucuria mea a fost mare… Am cumpărat-o imediat şi m-am apucat s-o studiez şi să-mi aleg model pentru viitoarea mea cămaşă. Inspirată din acea carte şi indrumată de mama, am reuşit să-mi cos prima mea ie. Tin minte că tare s-a mai bucurat biata mamă. Apoi, la scurt timp s-a prăpădit. 

R.M. – Pierderea mamei v-a pricinuit multă durere…

A.R. – Am rămas foarte indurerată şi tristă. Mama mea rămăsese orfană de ambii părinţi de la 6 ani, fiind crescută de bunicii ei. Avea o scoartă de la mama ei cu pomul vieţii şi cu păsări, avea ştergare frumoase cu horboţică şi alte lucruri de mână, pe care le pastra cu sfinţenie. Parcă mă văd si cum seara, după servici, privind  toate aceste obiecte cu ornamente româneşti si imi aminteam de mama mea cât de mult le indrăgea. Toate acestea m-au făcut să studiez originea acestor cusături şi ornamente şi să inţeleg de ce mama le considera ca şi scoase din RAI. 

R.M. – După câte stiu ati studiat la Universitatea de Stat din Chisinău, Facultatea de Matematică si cibernetică. Cum s-a făcut că v-ati orientat apoi spre cercetare si educatie Etnoculturală?

A.R. – Da, mi-a plăcut mult matematica şi cu toate acestea, am renunţat la serviciul pe care il aveam şi am inceput activitatea mea in domeniul artei populare. La inceput, am cercetat de unde vin ornamentele româneşti şi am inţeles că arta populară se bazează pe culturi străvechi, pe cultura şi civilizaţia dacică, iar creaţiile imi dau anumite stări sufletesti şi emoţii. A apărut dorinţa de a le coase pe pânză. Chiar şi pânza albă şi fină mă emoţionează profund. La fel  de interesată sunt de ritualurile din cadrul sărbătorilor şi rolul obiectelor de ritual. Toate acestea mă făceau să caut izvorul şi semnificaţiile lor. Am avut apoi comenzi de la Fondul de Arte Plastice să cos ii şi cămăşi bărbăteşti, iar lucrarile mele au fost foarte bine apreciate de Consiliul Artistic. Am participat la expoziţii in Moldova şi peste hotare şi mi s-a conferit titlul de “MESTER POPULAR”. 

R.M. – Si perioada următoare?

A.R. – In perioada de “relaxare” a lui Gorbaciov, tot mai mult a crescut interesul pentru arta populară şi in general pentru cultura românească. Pe mine m-au chemat la minister şi mi-au cerut să conduc un cerc de elevi pasionaţi de broderie. Asa a inceput activitatea mea pedagogică. Lucram la Centrul National de Creatie Populară şi am avut marea bucurie şi onoare să cunosc pe doamna Elena Secosan şi doamna Emilia Pavel precum şi alţi cercetători din Romania. Din anul 1995 am devenit membru al Uniunii Mesterilor Populari din Moldova, in 1999 am primit Diploma de membru al Academiei Artelor Traditionale din Roamnai, iar in anul 2014 Diploma de excelenţă pentru valorificarea patrimoniului cultural imaterial acordat de Ministerul Culturii Republicii Moldova,  

R.M. – Vorbind cu Dumneavoastră,v-am simtit foarte bucuroasă si cu dor mare de Romania. 

A.R. – Faţă de ROMANIA simt un foc mare in piept! Părinţii mei spuneau că nici in somn nu uita de Romania şi noi toţi copiii lor la fel. Patria mamă e tot ce are omul mai scump: părinţii bunicii, fraţii şi surorile, cerul senin şi pământul mănos pe care s-a născut. Mi-amintesc că, prima dată cand am fost la Moscova ca să  studiez, eram foarte tânără (23 de ani) şi eram curioasă să fiu intr-o mare capitală, dar nu am legat cu nimeni nici o prietenie. Spre sfârşitul cursului ştiu că abia mai puteam rezista de dor de părinţi şi de fraţi. 

R.M. – Un gând pentru tară, pentru cititorii nostri?

A.R. – Pentru românii de acasă, numai gânduri de bine şi ,,,imi vin in minte versurile lui Grigore Vieru:

“Tu iarbă, tu ai mamă? 

 De ai – de bună seamă 

 Atunci când inverzesti,

 De ea iţi amintesti.” 

Rămân şi eu un fir de iarbă şi vă invit să priviţi acestă icoană cusută de mainile mele.

R.M. – Răspunsul din România pentru doamna Antonina este acesta:

           “FELICITARI SI DORINTI DE BINE!!!”